Tapas mix

BOOKMARK

PRINT

SHARE

DELICIOUS

Description

Cum întotdeauna vara este mult mai complicat să gătim, alegem o seară cu gustări reci, inventând diverse aranjamente pentru a evidenția în alte roluri vedetă mezelurile clasice, brânza italienească ori spaniolă, cârnăciori, jambonul și măslinele.

  1. Este foarte indicat să le cumpărăm de la raionul special de mezeluri direct foliate pentru că în felul acesta vom câștiga timp, rămânând să ne dedicăm cu totul aranjării platourilor. În plus niciodată nu vom reuși să le tăiem la fel de subțire așa cum le luăm de la magazin.
  2. Putem aranja o variantă de tapas – pe un tocător de lemn – punând 2-3 feluri de mezeluri (cârnăciori, salam uscat italienesc sau chiar salam de sibiu, jambon de porc), alternând decorul și cu un bol mic cu măsline verzi.
  3. O altă variantă ar fi să utilizăm platourile acelea rotative (eu am găsit chiar la Carrefour si mi se pare excelent pentru o cină cu prietenii pentru că poți share-ui mult mai eficient platoul oferind tuturor posibilitatea să-și aleagă ingredientele preferate). Putem alterna mezeluri tradiționale românești (slăninuță afumată sau chiar tobă – noi am optat pentru slăninuța afumată ardelenească, dată prin boia și pentru slăninuța afumată muntenească, simplă) cu mezelurile spaniole (jamon) sau cu cele italienești (șuncă) și cu cașcaval sau alte tipuri de brânză pe care le aveți la îndemână (feta, telemea, brânză de burduf). Decorăm totul cu feliuțe de roșii și cu măsline.
  4. O variantă foarte șic ni se pare nouă aranjamentul italienesc – smochine cu sos balsamico, prosciutto, rucolla și parmezan.

Smochinele trebuie să fie crude și este mai greu să le găsim în mijlocul verii, întrucât sezonul lor este toamna. Însă în anumite piețe le găsim. De pildă în piața Floreasca. Sunt mai scumpe, dar sunt savuroase. Le aranjăm pe un platou cu frunze de rucolla, prosciutto, radem deasupra lor fâșii de parmezan și stropim totul cu sos balsamico: topim untul pe foc, adăugăm oțetul, mierea și asezonăm cu sare și piper.

Ingredients

500 g french toast
300 g salam uscat
200 g cârnăciori
300 g mușchi file
200 g șuncă de Praga
300 g cașcaval
300 g brânza Gouda
200 g brânză Cheddar
200 g parmezan
200 g slănină afumată
4 smochine
roșii cherry
măsline verzi
ardei gras pentru decor
frunze de busuioc
SOS PENTRU SMOCHINE
2 linguri oțet balsamic
1 lingură miere
50 g unt sărat
* Click pe ingredient, ca să bifați că l-ați utilizat...